Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a declarat, vineri seară, la Digi 24, că până în 14 ianuarie erau vaccinate 167.000 de persoane din cadrul sistemului de sănătate, din 250.000, ceea ce reprezintă 67,5 %, dar mai sunt programați la vaccinare 42.000 de angajați, astfel că procentul va urca la 85%.
Este o rată mulțumitoare, mai mult decât ne așteptam. Reprezintă un mesaj de încredere”, a declarat Gheorghiţă.
De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a afirmat că se estimează ca în al doilea trimestru, poate sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie, numărul de doze să fie „considerabil mai mare decât se estima”, pentru că la nivelul Comisiei Europene au crescut dozele contractate: „România și-a asigurat 20 de milioane de doze doar de la Pfizer până în septembrie, asta înseamnă 10 milioane de persoane vaccinate până în septembrie”.
În cele câteva ore în care a funcționat, vineri, platforma, s-au programat aproximativ 190.000 de persoane, a spus medicul, după ce a primit date proaspete.
Un experiment jurnalistic făcut în direct, vineri seara, la Digi 24, alături de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a scos la iveală faptul că pentru București nu mai sunt locuri libere pentru programarea la vaccinările din etapa a doua.
Medicul a spus că această situație reflectă, de fapt, că sunt doze insuficiente de vaccin pentru a face față ritmului de cereri pentru vaccinare.
Un semnal bun îl reprezintă faptul că în prima zi a etapei a doua, a fost un număr impresionant de înscrieri, aproape 200.000 de români.
Toate locurile rezervate bucureștenilor s-au epuizat în doar câteva ore, iar un loc liber va fi disponibil abia peste 20 de zile. Situația s-ar putea schimba, însă, în curând, pentru că sunt așteptate doze suplimentare de vaccin și noi centre de vaccinare.